22 Abimelec stăpînise trei ani peste Israel.
23 Atunci Dumnezeu a trimes un duh rău între Abimelec și locuitorii Sihemului și locuitorii Sihemului au fost necredincioși lui Abimelec,
24 pentru ca și cruzimea săvîrșită cu cei șaptezeci de fii ai lui Ierubaal să-și ia pedeapsa, și sîngele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care-i ucisese, și asupra locuitorilor Sihemului, cari-l ajutaseră să ucidă pe frații săi.
25 Locuitorii Sihemului au pus la pîndă împotriva lui, pe vîrfurile munților, niște oameni, cari jăfuiau pe toți cei ce treceau pe lîngă ei, pe drum. Și lucrul acesta a fost adus la cunoștința lui Abimelec.
26 Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu frații săi, și au trecut la Sihem. Locuitorii Sihemului au avut încredere în el!
27 Au ieșit la cîmp, le-au cules viile, le-au călcat strugurii, și au început să se veselească; au intrat în casa dumnezeului lor, au mîncat și au băut, și au blestemat pe Abimelec.
28 Și Gaal, fiul lui Ebed, zicea: „Cine este Abimelec, și cine este Sihem, ca să slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal, și nu este Zebul, îngrijitorul lui? Slujiți bărbaților lui Hamor, tatăl lui Sihem; de ce să slujim lui Abimelec?