2 S-a întâmplat chiar a treia zi, că, iată, un om a ieşit din tabără de la Saul cu hainele sfâşiate şi cu pământ pe capul său; şi a fost astfel, că după ce a venit la David, a căzut la pământ şi s-a prosternat.
3 Şi David i-a spus: De unde vii? Iar el i-a spus: Din tabăra lui Israel am scăpat.
4 Şi David i-a zis: Ce s-a întâmplat? Spune-mi, te rog. Şi el a răspuns că poporul a fugit de la bătălie şi mulţi din popor au căzut de asemenea şi au murit; şi Saul şi Ionatan, fiul său, au murit şi ei.
5 Şi David a spus tânărului care îi spusese aceste lucruri: Cum ştii tu că Saul şi Ionatan, fiul său, sunt morţi?
6 Şi tânărul care îi spusese a zis: Cum treceam din întâmplare pe muntele Ghilboa, iată, Saul se rezema pe suliţa sa; şi, iată, care şi călăreţi îl urmăreau necontenit.
7 Şi când s-a uitat înapoia lui, m-a văzut şi m-a chemat. Şi eu am răspuns: Iată-mă.
8 Şi mi-a spus: Cine eşti? Iar eu i-am zis: Sunt amalecit.