2 Samuel 10 RFB13

1 Şi s-a întâmplat după aceasta, că împăratul copiilor lui Amon a murit şi Hanun, fiul său, a domnit în locul său.

2 Atunci David a spus: Voi arăta bunătate lui Hanun, fiul lui Nahaş, precum tatăl său mi-a arătat mie bunătate. Şi David a trimis să îl mângâie prin servitorii săi pentru tatăl său. Şi servitorii lui David au venit în ţara copiilor lui Amon.

3 Şi prinţii copiilor lui Amon i-au spus lui Hanun, domnul lor: Gândeşti tu că David onorează pe tatăl tău, că a trimis mângâietori la tine? Nu a trimis David mai degrabă pe servitorii săi la tine ca să cerceteze cetatea şi să o spioneze şi să o dărâme?

4 De aceea Hanun i-a luat pe servitorii lui David şi le-a ras bărbile pe jumătate şi le-a tăiat hainele la mijloc, până la fese, şi i-a trimis.

5 Când i-au spus aceasta lui David, el a trimis să îi întâlnească, deoarece oamenii erau foarte ruşinaţi; şi împăratul a spus: Rămâneţi la Ierihon până vă cresc bărbile şi apoi întoarceţi-vă.

6 Şi când copiii lui Amon au văzut că s-au împuţit înaintea lui David, copiii lui Amon au trimis şi au angajat pe sirienii din Bet-Rehob şi pe sirienii din Ţoba, douăzeci de mii de pedeştri, şi de la împăratul Maaca, o mie de bărbaţi, şi din Iştob, douăsprezece mii de bărbaţi.

7 Şi când David a auzit de aceasta, l-a trimis pe Ioab şi toată oştirea războinicilor.

8 Şi copiii lui Amon au ieşit şi s-au desfăşurat pentru bătălie la intrarea porţii; şi sirienii din Ţoba şi din Rehob şi Iştob şi Maaca, erau singuri pe câmp.

9 Când Ioab a văzut că frontul bătăliei era împotriva lui dinainte şi dinapoi, a ales din toţi bărbaţii aleşi ai lui Israel şi i-a desfăşurat împotriva sirienilor;

10 Şi restul poporului l-a dat în mâna lui Abişai, fratele său, ca să îi desfăşoare împotriva copiilor lui Amon.

11 Şi a spus: Dacă sirienii sunt prea tari pentru mine, atunci tu să mă ajuţi; dar dacă fiii lui Amon sunt prea tari pentru tine, atunci eu voi veni şi te voi ajuta.

12 Încurajează-te şi să fim bărbaţi pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru; şi Domnul să facă ce îi pare bine.

13 Şi Ioab şi poporul care era cu el s-au apropiat să lupte împotriva sirienilor; iar ei au fugit dinaintea lui.

14 Şi când copiii lui Amon au văzut că sirienii fugiseră, atunci au fugit şi ei dinaintea lui Abişai şi au intrat în cetate. Astfel Ioab s-a întors de la copiii lui Amon şi a venit la Ierusalim.

15 Şi când sirienii au văzut că au fost loviţi înaintea lui Israel, s-au adunat împreună.

16 Şi Hadadezer a trimis şi i-a scos pe sirienii care erau dincolo de râu; şi au venit la Helam; şi Şobac, căpetenia oştirii lui Hadadezer, mergea în fruntea lor.

17 Şi când i s-a spus lui David, el a adunat tot Israelul şi a trecut Iordanul şi a venit la Helam. Şi sirienii s-au desfăşurat împotriva lui David şi au luptat cu el.

18 Şi sirienii au fugit dinaintea lui Israel; şi David a ucis şapte sute de conducători de care dintr-ai sirienilor şi patruzeci de mii de călăreţi şi a lovit pe Şobac, căpetenia oştirii lor, care a murit acolo.

19 Şi când toţi împăraţii care erau servitori lui Hadadezer au văzut că erau loviţi înaintea lui Israel, au făcut pace cu Israel şi le-au servit. Astfel sirienii s-au temut să îi mai ajute pe copiii lui Amon.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24