20 Nu spuneţi în Gat, nu vestiţi pe străzile din Ascalon; ca nu cumva să se bucure fiicele filistenilor, ca nu cumva fiicele celor necircumcişi să triumfe.
21 Voi munţi din Ghilboa, să nu fie rouă, nici să nu fie ploaie peste voi, nici câmpuri de ofrande, pentru că acolo scutul celor puternici este aruncat cu nemernicie, scutul lui Saul, ca şi cum nu ar fi fost uns cu untdelemn.
22 De la sângele celor ucişi, de la grăsimea celor puternici, arcul lui Ionatan nu se întorcea înapoi şi sabia lui Saul nu se întorcea goală.
23 Saul şi Ionatan erau de iubit şi plăcuţi în vieţile lor şi în moartea lor nu au fost despărţiţi; erau mai iuţi decât acvilele, erau mai tari decât leii.
24 Voi fiice ale lui Israel, plângeţi pe Saul, care v-a îmbrăcat în purpură, cu desfătări, care a pus ornamente de aur pe hainele voastre.
25 Cum sunt căzuţi cei puternici în mijlocul bătăliei! O, Ionatan, tu ai fost ucis pe înălţimile tale.
26 Sunt tulburat pentru tine, fratele meu Ionatan; foarte plăcut îmi erai; minunată a fost iubirea ta pentru mine, întrecând iubirea femeilor.