1 Şi s-a întâmplat, după terminarea anului, pe timpul când împăraţii ies la bătălie, că David a trimis pe Ioab şi pe servitorii săi cu el şi tot Israelul; şi i-au nimicit pe fiii lui Amon şi au asediat Raba. Dar David a rămas încă la Ierusalim.
2 Şi s-a întâmplat, spre seară, că David s-a ridicat din patul său şi s-a plimbat pe acoperişul casei împăratului; şi de pe acoperiş a văzut o femeie spălându-se; şi femeia era foarte frumoasă la vedere.
3 Şi David a trimis şi a cercetat despre femeie. Şi unul a spus: Nu este aceasta Bat-Şeba, fiica lui Eliam, soţia lui Urie hititul?
4 Şi David a trimis mesageri şi au luat-o; şi ea a intrat la el şi el s-a culcat cu ea; fiindcă ea era purificată de necurăţia ei; şi s-a întors acasă.
5 Şi femeia a rămas însărcinată şi a trimis să spună lui David şi a zis: Sunt însărcinată.
6 Şi David a trimis la Ioab, spunând: Trimite-mi pe Urie hititul. Şi Ioab l-a trimis pe Urie la David.