6 Şi să întoarcă pentru miel, împătrit, pentru că a făcut aceasta şi pentru că nu a avut milă.
7 Şi Natan i-a spus lui David: Tu eşti acel om. Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel: Te-am uns împărat peste Israel şi te-am eliberat din mâna lui Saul;
8 Şi ţi-am dat casa stăpânului tău şi soţiile stăpânului tău la sânul tău şi ţi-am dat casa lui Israel şi a lui Iuda; şi dacă aceasta ar fi fost prea puţin, ţi-aş fi dat astfel şi astfel de lucruri.
9 Pentru ce ai dispreţuit porunca Domnului, pentru a face rău înaintea ochilor lui? Ai ucis pe Urie hititul cu sabia şi ţi-ai luat pe soţia lui de soţie, iar pe el l-ai ucis cu sabia copiilor lui Amon.
10 De aceea acum sabia nu se va depărta niciodată de casa ta, pentru că m-ai dispreţuit şi ai luat pe soţia lui Urie hititul să fie soţia ta.
11 Astfel spune Domnul: Iată, voi ridica un rău împotriva ta din propria ta casă şi îţi voi lua soţiile de dinaintea ochilor tăi şi le voi da aproapelui tău şi el se va culca cu soţiile tale în faţa acestui soare.
12 Pentru că tu ai făcut aceasta în secret; dar eu voi face acest lucru înaintea întregului Israel şi în faţa soarelui.