16 Iar ea i-a spus: Cât despre acest lucru, acest rău de a mă alunga este mai mare decât celălalt pe care mi l-ai făcut. Dar el a refuzat să îi dea ascultare.
17 Atunci el a chemat pe servitorul său care îi servea şi a spus: Scoate acum afară pe această femeie de la mine şi încuie uşa după ea.
18 Şi ea purta o haină pestriţă, pentru că în asemenea robe erau îmbrăcate fiicele fecioare ale împăratului. Atunci servitorul lui a scos-o afară şi a încuiat uşa după ea.
19 Şi Tamar şi-a pus cenuşă pe cap şi şi-a sfâşiat haina pestriţă care era pe ea şi şi-a pus mâna pe cap şi a plecat, plângând.
20 Şi Absalom, fratele ei, i-a spus: A fost Amnon, fratele tău, cu tine? Dar acum linişteşte-te, sora mea; el este fratele tău; nu lua aminte la acest lucru. Astfel Tamar a rămas părăsită în casa fratelui ei, Absalom.
21 Dar când împăratul David a auzit de toate aceste lucruri, s-a înfuriat foarte tare.
22 Şi Absalom nu vorbea fratelui său, Amnon, nici rău nici bine, pentru că Absalom îl ura pe Amnon, pentru că o forţase pe Tamar, sora lui.