24 Şi împăratul a spus: Să se întoarcă acasă la el şi să nu îmi vadă faţa. Astfel Absalom s-a întors acasă şi nu a văzut faţa împăratului.
25 Dar în tot Israelul nu era nimeni atât de lăudat ca Absalom pentru frumuseţea lui; din talpa piciorului său chiar până în creştetul capului său nu era niciun cusur în el.
26 Şi când îşi tundea capul, (fiindcă îl tundea la fiecare sfârşit de an, pentru că părul era greu pe el, de aceea îl tundea) el cântărea părul capului său la două sute de şekeli după greutatea împăratului.
27 Şi lui Absalom i s-au născut trei fii şi o fiică, al cărei nume era Tamar; ea era o femeie cu o înfăţişare frumoasă.
28 Astfel Absalom a locuit doi ani întregi în Ierusalim şi nu a văzut faţa împăratului.
29 De aceea Absalom a trimis după Ioab, pentru a-l trimite la împărat; dar el a refuzat să vină la el; şi când a trimis din nou, a doua oară, el a refuzat să vină.
30 De aceea Absalom a spus servitorilor săi: Vedeţi, câmpul lui Ioab este aproape de al meu şi are orz acolo; mergeţi şi daţi-i foc. Şi servitorii lui Absalom au dat foc câmpului.