25 Şi împăratul i-a spus lui Ţadoc: Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate; dacă voi găsi favoare în ochii Domnului, el mă va aduce înapoi şi mi-l va arăta şi pe el şi locuinţa sa;
26 Dar dacă el va spune astfel: Nu găsesc plăcere în tine; iată-mă, să îmi facă ce i se pare bine.
27 Şi împăratul a spus de asemenea preotului Ţadoc: Nu eşti tu un văzător? Întoarce-te în pace în cetate şi cei doi fii ai voştri cu voi, Ahimaaţ, fiul tău, şi Ionatan, fiul lui Abiatar.
28 Vedeţi, eu voi rămâne în câmpia pustiei, până va veni un cuvânt de la voi ca să îmi dea de veste.
29 De aceea Ţadoc şi Abiatar au purtat chivotul lui Dumnezeu înapoi la Ierusalim; şi au rămas acolo.
30 Şi David s-a urcat pe urcuşul muntelui Măslinilor şi plângea pe când urca şi avea capul acoperit şi mergea desculţ; şi tot poporul care era cu el avea fiecare capul acoperit şi urcau, plângând pe când urcau.
31 Şi unul i-a spus lui David, zicând: Ahitofel este între uneltitori, cu Absalom. Şi David a spus: Doamne, te rog, prosteşte sfatul lui Ahitofel.