2 Astfel, fiecare bărbat din Israel a încetat să meargă după David şi l-au urmat pe Şeba, fiul lui Bicri; dar bărbaţii lui Iuda s-au lipit de împăratul lor, de la Iordan chiar până la Ierusalim.
3 Şi David a venit acasă în Ierusalim; şi împăratul a luat pe cele zece femei concubinele lui, pe care le lăsase pentru a păzi casa şi le-a pus sub pază şi le-a hrănit, dar nu a intrat la ele. Astfel ele au fost închise până în ziua morţii lor, trăind în văduvie.
4 Atunci împăratul i-a spus lui Amasa: Adună-mi pe bărbaţii lui Iuda în trei zile şi fii şi tu aici prezent.
5 Astfel Amasa a mers să adune pe bărbaţii lui Iuda; dar a întârziat mai mult decât timpul pe care i-l rânduise.
6 Şi David i-a spus lui Abişai: Acum Şeba, fiul lui Bicri, ne va face mai multă vătămare decât a făcut Absalom; ia tu pe servitorii domnului tău şi urmăreşte-l, ca nu cumva să ajungă în cetăţile întărite şi să ne scape.
7 Şi au mers după el bărbaţii lui Ioab şi cheretiţii şi peletiţii şi toţi războinicii; şi au ieşit din Ierusalim, ca să îl urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.
8 Când ei erau la piatra cea mare care este în Gabaon, Amasa a ieşit înaintea lor. Şi haina lui Ioab pe care o îmbrăcase era încinsă peste el şi peste ea un brâu cu o sabie prinsă peste coapsele lui în teaca ei; şi pe când ieşea el, aceasta a căzut.