7 Dar împăratul a cruţat pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul Domnului care era între ei, între David şi Ionatan, fiul lui Saul.
8 Dar împăratul a luat pe cei doi fii ai lui Riţpa, fiica lui Aia, pe care ea îi născuse lui Saul, pe Armoni şi pe Mefiboşet şi pe cei cinci fii ai lui Mical, fiica lui Saul, pe care ea îi crescuse pentru Adriel, fiul lui Barzilai meholatitul.
9 Şi el i-a dat în mâinile gabaoniţilor şi ei i-au spânzurat pe deal înaintea Domnului; şi au căzut toţi cei şapte împreună şi au fost daţi la moarte în zilele secerişului, în primele zile, la începutul secerişului orzului.
10 Şi Riţpa, fiica lui Aia, a luat pânză de sac şi şi-a întins-o pe stâncă, de la începutul secerişului până când apă a picurat peste ei din cer şi nu a lăsat nici păsărilor cerului să se aşeze pe ei ziua, nici fiarelor câmpului noaptea.
11 Şi i s-a spus lui David ce făcuse Riţpa, fiica lui Aia, concubina lui Saul.
12 Şi David a mers şi a luat oasele lui Saul şi oasele lui Ionatan, fiul său, de la oamenii din Iabes-Galaad, care le furaseră din piaţa Bet-Şanului, unde filistenii îi spânzuraseră, când filistenii îl uciseseră pe Saul la Ghilboa;
13 Şi a adus de acolo oasele lui Saul şi oasele lui Ionatan, fiul său; şi au adunat oasele celor care fuseseră spânzuraţi.