16 Şi albiile apelor au apărut, temeliile lumii s-au dezgolit, la mustrarea Domnului, la pufnirea suflării nărilor sale.
17 El a trimis din înalt, m-a luat, m-a scos din multe ape.
18 M-a eliberat de duşmanul meu puternic şi de cei ce m-au urât; fiindcă erau prea puternici pentru mine.
19 M-au întâmpinat în ziua nenorocirii mele, dar Domnul a fost sprijinul meu.
20 M-a dus de asemenea într-un loc larg; m-a eliberat, pentru că a găsit plăcere în mine.
21 Domnul m-a răsplătit conform dreptăţii mele; mi-a întors conform curăţiei mâinilor mele.
22 Pentru că am ţinut căile Domnului şi nu m-am abătut cu stricăciune de la Dumnezeul meu.