16 Şi cei trei războinici au pătruns prin oastea filistenilor şi au tras apă din fântâna Betleemului, care era la poartă şi au luat-o şi au adus-o la David, totuşi David nu a dorit să bea din ea, ci a turnat-o înaintea Domnului.
17 Şi el a spus: Departe fie de mine aceasta, Doamne, să fac aceasta, nu este acesta sângele oamenilor care au mers cu riscul vieţilor lor? De aceea a refuzat să o bea. Aceste lucruri le-au făcut cei trei războinici.
18 Şi Abişai, fratele lui Ioab, fiul Ţeruiei, era mai marele între cei trei. Şi el şi-a ridicat suliţa împotriva a trei sute şi i-a ucis şi a avut un nume printre cei trei.
19 Dintre cei trei nu era el demn de mai multă cinste? De aceea a fost căpetenia lor; totuşi nu a ajuns pe cei trei dintâi.
20 Şi Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui bărbat viteaz, din Cabţeel, care făcuse multe fapte, el i-a ucis pe cei doi bărbaţi din Moab care erau ca nişte lei; a coborât de asemenea şi a ucis un leu în mijlocul unei gropi în timp cu zăpadă;
21 Şi a ucis un egiptean, un bărbat frumos la statură; şi egipteanul avea o suliţă în mână; iar el a coborât la el cu un toiag şi a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a omorât cu propria lui suliţă.
22 Acestea le-a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, şi a avut numele printre cei trei războinici.