11 Şi atunci când David s-a trezit dimineaţa, cuvântul Domnului a venit la profetul Gad, văzătorul lui David, spunând:
12 Du-te şi spune lui David: Astfel spune Domnul: Îţi ofer trei lucruri; alege-ţi unul dintre ele, ca să ţi-l fac.
13 Astfel Gad a venit la David şi i-a istorisit şi i-a spus: Să vină şapte ani de foamete la tine în ţara ta? Sau să fugi trei luni dinaintea duşmanilor tăi, în timp ce ei te urmăresc? Sau să fie trei zile ciumă în ţara ta? Acum sfătuieşte-te şi vezi ce răspuns să întorc celui care m-a trimis.
14 Şi David i-a spus lui Gad: Eu sunt într-o mare strâmtorare; să cădem acum în mâna Domnului, pentru că îndurările lui sunt mari; şi nu mă lăsa să cad în mâna omului.
15 Astfel Domnul a trimis o ciumă peste Israel de dimineaţă până la timpul rânduit; şi au murit din popor de la Dan până la Beer-Şeba şaptezeci de mii de bărbaţi.
16 Şi când îngerul şi-a întins mâna peste Ierusalim ca să îl distrugă, Domnul s-a pocăit de rău şi a spus îngerului care nimicea poporul: Este destul; opreşte-ţi acum mâna. Şi îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna iebusitul.
17 Şi David a vorbit Domnului când a văzut pe îngerul care lovea poporul şi a spus: Iată, eu am păcătuit şi am lucrat cu stricăciune; dar aceste oi, ce au făcut ele? Fie mâna ta, te rog, împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu.