14 Şi David a trimis mesageri la Iş-Boşet, fiul lui Saul, spunând: Dă-mi pe soţia mea Mical, cu care m-am logodit pentru o sută de prepuţuri ale filistenilor.
15 Şi Iş-Boşet a trimis şi a luat-o de la soţul ei, de la Paltiel, fiul lui Laiş.
16 Şi soţul ei a mers cu ea plângând în urma ei până la Bahurim. Atunci Abner i-a spus: Du-te, întoarce-te. Şi el s-a întors.
17 Şi Abner a avut un cuvânt cu bătrânii lui Israel, spunând: Aţi căutat în trecut ca David să fie împărat peste voi;
18 De aceea acum faceţi aceasta, pentru că Domnul a vorbit despre David, spunând: Prin mâna servitorului meu David, voi salva pe poporul meu Israel din mâna filistenilor şi din mâna tuturor duşmanilor săi.
19 Şi Abner a vorbit de asemenea în urechile lui Beniamin; şi Abner a mers de asemenea să vorbească în urechile lui David la Hebron tot ce părea bun lui Israel şi ce părea bun întregii case a lui Beniamin.
20 Astfel, Abner a venit la David la Hebron şi douăzeci de bărbaţi cu el. Şi David i-a făcut lui Abner şi oamenilor care erau cu el un ospăţ.