18 Şi imediat ce David a terminat de oferit ofrande arse şi ofrande de pace, a binecuvântat poporul în numele Domnului oştirilor.
19 Şi a împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israel şi la bărbaţi şi la femei, fiecăruia câte o turtă de pâine şi o bucată bună de carne şi câte un ulcior de vin. Astfel, tot poporul a plecat fiecare la casa lui.
20 Atunci David s-a întors să îşi binecuvânteze casa. Şi Mical, fiica lui Saul, a ieşit să îl întâmpine pe David şi a spus: Cât de glorios a fost împăratul lui Israel astăzi, care s-a dezgolit astăzi în ochii roabelor servitorilor săi, precum unul dintre oamenii deşerţi se dezgoleşte fără ruşine!
21 Şi David a spus către Mical: Aceasta a fost înaintea Domnului, care m-a ales pe mine înaintea tatălui tău şi înaintea întregii lui case, pentru a mă pune conducător peste poporul Domnului, peste Israel; de aceea voi juca înaintea Domnului.
22 Şi voi fi încă mai nemernic decât atât şi voi fi înjosit în ochii mei; şi despre servitoarele despre care ai vorbit, de ele voi fi onorat.
23 De aceea Mical, fiica lui Saul, nu a avut copil până în ziua morţii ei.