Exodul 10 RFB13

1 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Intră la Faraon, pentru că i-am împietrit inima şi inima servitorilor săi, ca să pot arăta aceste semne ale mele înaintea lui;

2 Şi ca să spui în urechile fiului tău şi a fiului fiului tău, ce lucruri am lucrat în Egipt şi semnele mele pe care le-am făcut printre ei, ca ei să ştie că eu sunt Domnul.

3 Şi Moise şi Aaron au intrat la Faraon şi i-au spus: Astfel vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: Până când vei refuza să te umileşti înaintea mea? Lasă poporul meu să plece, ca să îmi servească.

4 Altfel, dacă refuzi să laşi poporul meu să plece, iată, mâine voi aduce lăcustele în cuprinsul tău;

5 Şi ele vor acoperi faţa pământului, ca nimeni să nu poată vedea pământul; şi ele vor mânca rămăşiţa a ceea ce a scăpat, care ţi-a rămas de la grindină, şi vor mânca fiecare copac care creşte pentru tine din câmp;

6 Şi ele vor umple casele tale şi casele tuturor servitorilor tăi şi casele tuturor egiptenilor, ceea ce nici părinţii tăi, nici părinţii părinţilor tăi nu au văzut, din ziua de când au fost pe pământ până în această zi. Şi s-a întors şi a ieşit de la Faraon.

7 Şi servitorii lui Faraon i-au spus: Până când acest om va fi o cursă pentru noi? Lasă bărbaţii să plece, ca să servească pe Domnul Dumnezeul lor; încă nu ştii că Egiptul este distrus?

8 Şi Moise şi Aaron au fost aduşi din nou la Faraon; iar el le-a spus: Mergeţi, serviţi Domnului Dumnezeul vostru; dar cine sunt cei ce vor merge?

9 Şi Moise a spus: Vom merge cu tinerii noştri şi cu bătrânii noştri, cu fiii noştri şi cu fiicele noastre, cu turmele noastre şi cu cirezile noastre vom merge, pentru că trebuie să ţinem o sărbătoare Domnului.

10 Iar el le-a spus: Domnul să fie astfel cu voi, precum o să vă las să plecaţi şi micuţii voştri; vedeţi că răul este înaintea voastră.

11 Nu aşa: duceţi-vă acum, cei ce sunteţi bărbaţi, şi serviţi Domnului; căci aceasta aţi dorit. Şi au fost alungaţi din prezenţa lui Faraon.

12 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului pentru lăcuste, pentru ca ele să urce peste ţara Egiptului şi să mănânce fiecare iarbă a pământului, tot ce grindina a lăsat.

13 Şi Moise şi-a întins toiagul asupra ţării Egiptului şi Domnul a adus un vânt de est peste ţară toată ziua aceea şi toată noaptea; şi când a fost dimineaţă, vântul de est a adus lăcustele.

14 Şi lăcustele au urcat peste toată ţara Egiptului şi s-au aşezat foarte apăsătoare în tot cuprinsul Egiptului; înaintea lor nu au fost astfel de lăcuste ca ele, nici după ele nu vor fi asemenea.

15 Căci ele au acoperit faţa întregului pământ, aşa că ţara s-a întunecat; şi au mâncat fiecare iarbă a pământului şi tot rodul pomilor pe care grindina i-a lăsat; şi nu a rămas niciun lucru verde în copaci, sau în ierburile câmpului, prin toată ţara Egiptului.

16 Atunci Faraon a trimis după Moise şi Aaron în grabă şi a spus: Eu am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeul vostru şi împotriva voastră.

17 De aceea acum iartă, te rog, păcatul meu numai de această dată şi rugaţi pe Domnul Dumnezeul vostru să îndepărteze de la mine numai această moarte.

18 Şi a ieşit de la Faraon şi l-a implorat pe Domnul.

19 Şi Domnul a întors un vânt foarte puternic din vest, care a îndepărtat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie; nu a rămas nicio lăcustă în tot cuprinsul Egiptului.

20 Dar Domnul a împietrit inima lui Faraon, aşa că a refuzat să lase copiii lui Israel să plece.

21 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Întinde-ţi mâna spre cer, ca să fie întuneric peste ţara Egiptului, un întuneric care să poată fi pipăit.

22 Şi Moise şi-a întins mâna spre cer; şi a fost întuneric gros în toată ţara Egiptului trei zile.

23 Nu s-au văzut unul pe altul, nici nu s-a ridicat vreunul din locul lui pentru trei zile; dar toţi copiii lui Israel au avut lumină în locuinţele lor.

24 Şi Faraon a chemat pe Moise şi a spus: Mergeţi, serviţi Domnului; numai turmele voastre şi cirezile voastre să rămână aici; micuţii voştri să meargă de asemenea cu voi.

25 Şi Moise a spus: Tu trebuie să ne dai de asemenea sacrificii şi ofrande arse, ca să sacrificăm Domnului Dumnezeul nostru.

26 Vitele noastre de asemenea vor merge cu noi, nicio copită nu va rămâne, pentru că dintre ele trebuie să luăm pentru a servi Domnului Dumnezeul nostru; şi nu ştim cu ce trebuie să servim pe Domnul, până ce nu mergem acolo.

27 Dar Domnul a împietrit inima lui Faraon, iar el a refuzat să îi lase să plece.

28 Şi Faraon i-a spus: Du-te de la mine, ia seama la tine însuţi; să nu mai vezi faţa mea, pentru că în ziua când vei vedea faţa mea vei muri.

29 Iar Moise a spus: Tu ai vorbit bine, nu voi mai vedea faţa ta.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40