Exodul 3 RFB13

1 Şi Moise a păzit turma lui Ietro, socrul său, preotul din Madian; şi a condus turma spre partea din spate a deşertului şi a venit la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.

2 Şi îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc ieşind din mijlocul unui rug; şi el a privit şi, iată, rugul ardea cu foc şi rugul nu se mistuia.

3 Şi Moise a spus: Acum mă voi abate ca să văd această privelişte măreaţă, pentru ce rugul nu se arde.

4 Şi când Domnul a văzut că s-a abătut pentru a vedea, Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a spus: Moise, Moise. Iar el a spus: Iată-mă.

5 Iar el a spus: Nu te apropia aici; scoate-ţi sandalele din picioarele tale, pentru că locul pe care tu stai în picioare este pământ sfânt.

6 Mai mult, el a spus: Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Şi Moise şi-a ascuns faţa, pentru că s-a temut să se uite la Dumnezeu.

7 Şi Domnul a spus: Cu adevărat am văzut necazul poporului meu care este în Egipt şi am auzit strigătul lor din cauza asupritorilor; căci ştiu întristările lor;

8 Şi am coborât să îi eliberez din mâna egiptenilor şi să îi scot din acea ţară într-o ţară bună şi largă, într-o ţară în care curge lapte şi miere; în locul canaaniţilor şi al hitiţilor şi al amoriţilor şi al periziţilor şi al hiviţilor şi al iebusiţilor.

9 Şi acum, iată, strigătul copiilor lui Israel a ajuns la mine; şi eu de asemenea am văzut oprimarea cu care egiptenii îi oprimă.

10 Şi acum vino şi te voi trimite la Faraon, ca să scoţi afară din Egipt pe poporul meu, copiii lui Israel.

11 Şi Moise i-a spus lui Dumnezeu: Cine sunt eu, ca să merg la Faraon şi ca să aduc pe copiii lui Israel afară din Egipt?

12 Iar el a spus: Cu adevărat voi fi cu tine; şi acesta îţi va fi un semn, că te-am trimis: După ce vei fi adus poporul afară din Egipt, veţi servi lui Dumnezeu pe acest munte.

13 Şi Moise i-a spus lui Dumnezeu: Iată, când voi veni la copiii lui Israel şi le voi spune: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi; şi îmi vor spune: Care este numele lui? Ce le voi spune?

14 Şi Dumnezeu i-a spus lui Moise: EU Sunt Cel CE Sunt. Şi a spus: Astfel să spui copiilor lui Israel: EU Sunt m-a trimis la voi.

15 Şi Dumnezeu i-a mai spus lui Moise: Astfel să spui copiilor lui Israel: Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, m-a trimis la voi; acesta este numele meu pentru totdeauna şi aceasta este amintirea mea pentru toate generaţiile.

16 Du-te şi adună bătrânii lui Israel şi spune-le: Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob, mi s-a arătat, spunând: Cu adevărat eu v-am vizitat şi am văzut ce vi se face în Egipt.

17 Şi am spus: Vă voi scoate din necazul Egiptului în ţara canaaniţilor şi a hitiţilor şi a amoriţilor şi a periziţilor şi a hiviţilor şi a iebusiţilor, într-o ţară în care curge lapte şi miere.

18 Şi vor da ascultare vocii tale; şi mergi, tu şi bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului şi îi veţi spune: Domnul Dumnezeul evreilor s-a întâlnit cu noi; şi acum lasă-ne să mergem, te implorăm, într-o călătorie de trei zile în pustie, ca să sacrificăm Domnului Dumnezeului nostru.

19 Şi sunt sigur că împăratul Egiptului nu vă va lăsa să mergeţi, nu, nici chiar cu mână tare.

20 Şi îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu toate minunile mele pe care le voi face în mijlocul acestuia; şi după aceea vă va lăsa să mergeţi.

21 Şi voi da acestui popor favoare înaintea ochilor egiptenilor; şi se va întâmpla, când plecaţi, că nu veţi pleca cu mâinile goale,

22 Ci fiecare femeie va împrumuta de la vecina ei şi de la cea care locuieşte temporar în casa ei, bijuterii de argint şi bijuterii de aur şi haine; şi voi le veţi pune pe fiii voştri şi pe fiicele voastre; şi veţi prăda pe egipteni.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40