Exodul 40 RFB13

1 Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:

2 În prima zi a primei luni ridică tabernacolul cortului întâlnirii.

3 Şi pune înăuntru chivotul mărturiei şi acoperă chivotul cu perdeaua.

4 Şi adu înăuntru masa şi aşază în ordine lucrurile care trebuie să fie aşezate în ordine pe ea; şi adu înăuntru sfeşnicul şi aprinde-i lămpile.

5 Şi aşază altarul din aur pentru tămâie înaintea chivotului mărturiei şi pune perdeaua uşii tabernacolului.

6 Şi aşază altarul ofrandei arse înaintea uşii tabernacolului cortului întâlnirii.

7 Şi aşază ligheanul între cortul întâlnirii şi altar şi pune apă în el.

8 Şi pune curtea de jur împrejur şi atârnă perdeaua la poarta curţii.

9 Şi ia untdelemnul pentru ungere şi unge tabernacolul şi tot ce este în el şi sfinţeşte-l şi toate vasele lui; şi va fi sfânt.

10 Şi unge altarul ofrandei arse şi toate vasele lui şi sfinţeşte altarul; şi va fi un altar preasfânt.

11 Şi unge ligheanul şi piciorul său şi sfinţeşte-l.

12 Şi adu pe Aaron şi pe fiii săi la uşa tabernacolului întâlnirii şi spală-i cu apă.

13 Şi pune sfintele veşminte peste Aaron şi unge-l şi sfinţeşte-l, ca el să îmi servească în serviciul de preot.

14 Şi adu pe fiii săi şi îmbracă-i cu haine;

15 Şi unge-i, precum ai uns pe tatăl lor, ca ei să îmi servească în serviciul de preot, pentru că ungerea lor va fi cu adevărat o preoţie veşnică prin toate generaţiile.

16 Astfel a făcut Moise, conform cu tot ceea ce Domnul i-a poruncit, aşa a făcut el.

17 Şi s-a întâmplat, în prima lună, în al doilea an, în prima zi a lunii, că tabernacolul a fost înălţat.

18 Şi Moise a ridicat tabernacolul şi a fixat soclurile acestuia şi a aşezat scândurile lui şi i-a pus drugii şi i-a înălţat stâlpii.

19 Şi a întins cortul peste tabernacol şi a pus acoperământul cortului deasupra acestuia, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

20 Şi a luat şi a pus mărturia în chivot şi a pus drugii la chivot şi a pus şezământul milei deasupra, peste chivot.

21 Şi a adus chivotul în tabernacol şi a pus perdeaua acoperământului şi a acoperit chivotul mărturiei, precum Domnul a poruncit lui Moise.

22 Şi a pus masa în cortul întâlnirii, pe partea tabernacolului spre nord, dincoace de perdea.

23 Şi a pus pâinea prezentării în ordine pe aceasta înaintea Domnului, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

24 Şi a pus sfeşnicul în cortul întâlnirii, lângă masă, pe partea tabernacolului spre sud.

25 Şi a aprins lămpile înaintea Domnului, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

26 Şi a pus altarul din aur în cortul întâlnirii înaintea perdelei;

27 Şi a ars tămâie dulce pe acesta, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

28 Şi a pus perdeaua la uşa tabernacolului.

29 Şi a pus altarul ofrandei arse la uşa tabernacolului cortului întâlnirii şi a oferit pe acesta ofranda arsă şi darul de mâncare, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

30 Şi a aşezat ligheanul între cortul întâlnirii şi altar şi a pus apă acolo pentru spălare.

31 Şi Moise şi Aaron şi fiii săi şi-au spălat mâinile şi picioarele acolo;

32 Când au intrat în cortul întâlnirii şi când s-au apropiat de altar, s-au spălat, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

33 Şi a înălţat curtea de jur împrejurul tabernacolului şi altarului şi a atârnat perdeaua porţii curţii. Astfel Moise a terminat lucrarea.

34 Atunci un nor a acoperit cortul întâlnirii şi gloria Domnului a umplut tabernacolul.

35 Şi Moise nu a fost în stare să intre în cortul întâlnirii, deoarece norul a rămas peste el şi gloria Domnului a umplut tabernacolul.

36 Şi după ce norul s-a ridicat de pe tabernacol, copiii lui Israel au mers înainte în toate călătoriile lor;

37 Dar dacă norul nu s-a ridicat, nu au călătorit până în ziua în care acesta s-a ridicat.

38 Căci norul Domnului era peste tabernacol în timpul zilei şi foc era peste el în timpul nopţii, înaintea ochilor întregii case lui Israel, prin toate călătoriile lor.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40