1 Atunci Domnul i-a spus lui Moise: Intră la Faraon şi spune-i: Astfel vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă poporul meu să plece ca să îmi servească.
2 Căci dacă refuzi să îi laşi să plece şi îi vei ţine pe loc,
3 Iată, mâna Domnului este asupra vitelor tale din câmp, asupra cailor, asupra măgarilor, asupra cămilelor, asupra boilor şi asupra oilor tale: va fi o ciumă foarte apăsătoare.
4 Şi Domnul va face deosebire între vitele lui Israel şi vitele Egiptului, şi nu va muri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.
5 Şi Domnul a rânduit un timp cuvenit, spunând: Mâine Domnul va face acest lucru în ţară.
6 Şi Domnul a făcut acel lucru a doua zi şi toate vitele Egiptului au murit, dar din vitele copiilor lui Israel nu a murit niciuna.
7 Şi Faraon a trimis şi, iată, nu a murit niciuna dintre vitele israeliţilor. Şi inima lui Faraon s-a împietrit şi nu a lăsat poporul să plece.
8 Şi Domnul le-a spus lui Moise şi lui Aaron: Luaţi-vă mâinile pline cu cenuşă din cuptor şi Moise să o arunce spre cer înaintea ochilor lui Faraon.
9 Şi va deveni ţărână în toată ţara Egiptului şi va fi ulcer, răspândindu-se cu băşici pe om şi pe vită, prin toată ţara Egiptului.
10 Şi au luat cenuşă din cuptor şi au stat în picioare înaintea lui Faraon; şi Moise a aruncat cenuşa în sus spre cer; şi aceasta a devenit un ulcer, răspândindu-se cu băşici pe om şi pe vită.
11 Şi magicienii nu au putut sta în picioare înaintea lui Moise din cauza ulcerelor, pentru că ulcerul era peste magicieni şi peste toţi egiptenii.
12 Şi Domnul a împietrit inima lui Faraon şi nu le-a dat ascultare; precum Domnul spusese lui Moise.
13 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Scoală-te devreme dimineaţa şi stai în picioare înaintea lui Faraon şi spune-i: Astfel vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă poporul meu să plece, ca să îmi servească.
14 Căci de această dată voi trimite toate plăgile mele asupra inimii tale şi asupra servitorilor tăi şi asupra poporului tău, ca să cunoşti că nu este nimeni asemenea mie pe tot pământul.
15 Căci acum îmi voi întinde mâna, ca să te lovesc pe tine şi poporul tău cu ciumă; şi vei fi stârpit de pe pământ.
16 Şi tocmai pentru această cauză te-am ridicat, ca să îmi arăt în tine puterea, şi ca numele meu să fie vestit peste tot pământul.
17 Te mai înalţi tu însuţi împotriva poporului meu, ca să refuzi să îi laşi să plece?
18 Iată, mâine, pe timpul acesta, voi face să plouă o grindină foarte apăsătoare, aşa cum nu a fost în Egipt de la întemeierea lui chiar până acum.
19 De aceea trimite acum şi adună vitele tale şi tot ceea ce ai în câmp; căci fiecare om şi animal care va fi găsit în câmp şi nu va fi adus acasă, grindina va cădea peste ei şi vor muri.
20 Cel ce s-a temut de cuvântul Domnului printre servitorii lui Faraon a pus pe servitorii săi şi vitele sale să fugă în case;
21 Şi cel ce nu a luat în considerare cuvântul Domnului a lăsat pe servitorii săi şi vitele sale în câmp.
22 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Întinde-ţi mâna spre cer, ca să fie grindină în toată ţara Egiptului, peste om şi peste animal şi peste fiecare iarbă din câmp, prin toată ţara Egiptului.
23 Şi Moise şi-a întins toiagul spre cer şi Domnul a trimis tunet şi grindină şi focul a alergat de-a lungul pământului; şi Domnul a plouat grindină peste ţara Egiptului.
24 Astfel a fost grindină şi foc amestecat cu grindină, foarte apăsătoare, cum nu a mai fost asemenea în toată ţara Egiptului de când a devenit o naţiune.
25 Şi grindina a lovit în toată ţara Egiptului tot ce era în câmp, deopotrivă om şi animal; şi grindina a lovit fiecare iarbă din câmp şi a frânt fiecare copac din câmp.
26 Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, nu a fost grindină.
27 Şi Faraon a trimis şi a chemat pe Moise şi Aaron şi le-a spus: Eu am păcătuit de această dată; Domnul este drept şi eu şi poporul meu suntem stricaţi.
28 Rugaţi pe Domnul (pentru că este destul) ca să nu mai fie tunete puternice şi grindină; şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai sta.
29 Şi Moise i-a spus: Imediat ce voi fi ieşit din cetate, îmi voi întinde mâinile spre Domnul; şi tunetul va înceta, nici nu va mai fi grindină; ca să ştii că pământul este al Domnului.
30 Dar cât despre tine şi servitorii tăi, ştiu că nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.
31 Şi inul şi orzul au fost lovite, pentru că orzul era în spic şi inul era înflorit.
32 Dar grâul şi secara nu au fost lovite, fiindcă nu erau coapte.
33 Şi Moise a ieşit din cetate de la Faraon şi şi-a întins mâinile spre Domnul; şi tunetele şi grindina au încetat şi ploaia nu a mai fost turnată pe pământ.
34 Şi când Faraon a văzut că ploaia şi grindina şi tunetele au încetat, a păcătuit şi mai mult şi şi-a împietrit inima, el şi servitorii săi.
35 Şi inima lui Faraon s-a împietrit şi nu a lăsat pe copiii lui Israel să plece; precum Domnul vorbise prin Moise.