15 Şapte zile să mâncaţi azime; chiar din prima zi să scoateţi dospeala afară din casele voastre, pentru că oricine mănâncă pâine dospită din prima zi până în a şaptea zi, acel suflet va fi stârpit din Israel.
16 Şi în prima zi să fie o adunare solemnă sfântă şi în a şaptea zi să fie adunare solemnă sfântă pentru voi; niciun fel de lucrare să nu fie făcută în ele, în afară de ceea ce fiecare om trebuie să mănânce, numai aceasta să fie făcută de voi.
17 Şi să ţineţi sărbătoarea azimelor; căci în chiar această zi eu am scos oştirile voastre din ţara Egiptului; de aceea să ţineţi această zi în generaţiile voastre printr-o rânduială pentru totdeauna.
18 În prima lună, în a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi azime, până în a douăzeci şi una zi a lunii, seara.
19 Şapte zile să nu se găsească dospeală în casele voastre, pentru că oricine mănâncă ceea ce este dospit, chiar acel suflet va fi stârpit din adunarea lui Israel, fie el dintre străini, fie născut în ţară.
20 Să nu mâncaţi nimic dospit; în toate locuinţele voastre să mâncaţi azime.
21 Atunci Moise a trimis după toţi bătrânii lui Israel şi le-a spus: Alegeţi şi luaţi-vă un miel conform familiilor voastre şi înjunghiaţi paştele.