15 Şi s-a întâmplat, când Faraon se încăpăţâna să ne lase să plecăm, că Domnul a ucis pe fiecare întâi născut în ţara Egiptului, deopotrivă întâiul născut al omului şi întâiul născut al animalului; de aceea eu sacrific Domnului tot ceea ce deschide pântecele, fiind de parte bărbătească; dar tot întâiul născut al copiilor mei îl răscumpăr.
16 Şi va fi ca semn pe mâna ta şi ca fruntarii între ochii tăi; căci prin puterea mâinii Domnul ne-a scos din Egipt.
17 Şi s-a întâmplat, când Faraon a lăsat poporul să plece, că Dumnezeu nu i-a condus pe calea ţării filistenilor, deşi aceea era aproape; fiindcă Dumnezeu a spus: Nu cumva să se întâmple ca poporul să se pocăiască văzând război şi să se întoarcă în Egipt;
18 Ci Dumnezeu a condus poporul pe calea pustiei Mării Roşii; şi copiii lui Israel au urcat înarmaţi din Egipt.
19 Şi Moise a luat oasele lui Iosif cu el, pentru că acesta luase jurământ copiilor lui Israel, spunând: Dumnezeu cu adevărat vă va vizita; şi veţi urca cu voi oasele mele de aici.
20 Şi au început călătoria lor de la Sucot şi au aşezat tabără în Etam, în marginea pustiei.
21 Şi Domnul a mers înaintea lor ziua într-un stâlp de nor, pentru a le conduce calea; şi noaptea într-un stâlp de foc, pentru a le dea lumină; pentru a merge zi şi noapte;