21 Şi Moise şi-a întins mâna peste mare; şi Domnul a făcut ca marea să meargă înapoi printr-un puternic vânt din est toată noaptea aceea şi a făcut marea pământ uscat şi apele au fost despicate.
22 Şi copiii lui Israel au mers în mijlocul mării pe pământ uscat; şi apele le erau un zid pe partea dreaptă a lor şi pe partea stângă a lor.
23 Şi egiptenii i-au urmărit şi au intrat după ei în mijlocul mării, toţi caii lui Faraon, carele sale şi călăreţii săi.
24 Şi s-a întâmplat, că în garda dimineţii, Domnul a privit spre oştirea egiptenilor prin stâlpul de foc şi de nor şi a tulburat oştirea egiptenilor.
25 Şi a scos roţile de la carele lor, ca ei să le conducă cu greutate; aşa că egiptenii au spus: Să fugim de la faţa lui Israel, pentru că Domnul luptă pentru ei împotriva egiptenilor.
26 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Întinde-ţi mâna peste mare, ca apele să vină înapoi peste egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.
27 Şi Moise şi-a întins mâna peste mare şi marea s-a întors la puterea ei când a apărut dimineaţa; şi egiptenii au fugit de dinaintea acesteia; şi Domnul a doborât pe egipteni în mijlocul mării.