3 Pentru că Faraon va spune despre copiii lui Israel: Ei s-au încurcat în ţară, pustia i-a cuprins.
4 Şi voi împietri inima lui Faraon, astfel că îi va urmări; şi voi fi onorat prin Faraon şi prin toată oştirea lui; ca Egiptenii să ştie că eu sunt Domnul. Şi au făcut aşa.
5 Şi i s-a spus împăratului Egiptului că poporul a fugit; şi inima lui Faraon şi a servitorilor săi s-a întors împotriva poporului şi au spus: De ce am făcut aceasta, lăsând pe Israel să plece de la servirea noastră.
6 Şi el şi-a pregătit carul şi a luat poporul său cu el;
7 Şi a luat şase sute de care alese şi toate carele Egiptului şi căpetenii peste fiecare din ele.
8 Şi Domnul a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a urmărit pe copiii lui Israel; şi copiii lui Israel au ieşit cu mână înaltă.
9 Dar Egiptenii i-au urmărit, toţi caii şi carele lui Faraon şi călăreţii lui şi oştirea lui şi i-a ajuns, aşezând tabăra lângă mare, în apropiere de Pi-Hahirot, înainte de Baal-Ţefon.