8 Şi Domnul a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a urmărit pe copiii lui Israel; şi copiii lui Israel au ieşit cu mână înaltă.
9 Dar Egiptenii i-au urmărit, toţi caii şi carele lui Faraon şi călăreţii lui şi oştirea lui şi i-a ajuns, aşezând tabăra lângă mare, în apropiere de Pi-Hahirot, înainte de Baal-Ţefon.
10 Şi când Faraon s-a apropiat, copiii lui Israel şi-au ridicat ochii şi, iată, egiptenii mărşăluiau după ei; şi au fost grozav de înspăimântaţi; şi copiii lui Israel au strigat către Domnul.
11 Şi i-au spus lui Moise: Pentru că nu sunt morminte în Egipt ne-ai luat tu pentru a muri în pustie? Pentru ce te-ai purtat astfel cu noi, pentru a ne scoate din Egipt?
12 Nu este acesta cuvântul pe care ţi l-am spus în Egipt, zicând: Lasă-ne în pace, să servim egiptenilor? Pentru că ar fi fost mai bine să servim egiptenilor, decât să murim în pustie.
13 Şi Moise a spus poporului: Nu vă temeţi, staţi liniştiţi şi veţi vedea salvarea Domnului, pe care el v-o va arăta astăzi; căci egiptenii pe care i-aţi văzut astăzi, nu îi veţi mai vedea niciodată, pentru totdeauna.
14 Domnul va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.