11 Şi s-a întâmplat, când Moise îşi ridica mâna, că Israel era mai tare; şi când el îşi lăsa jos mâna, Amalec era mai tare.
12 Dar mâinile lui Moise erau grele; şi au luat o piatră şi au pus-o sub el, iar el a şezut pe ea; şi Aaron şi Hur i-au ţinut ridicate mâinile, unul pe o parte şi celălalt pe cealaltă parte; şi mâinile lui au fost neclintite până la apusul soarelui.
13 Şi Iosua l-a învins pe Amalec şi poporul lui cu tăişul sabiei.
14 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Scrie aceasta ca amintire într-o carte şi repetă în urechile lui Iosua, pentru că voi şterge cu desăvârşire amintirea lui Amalec de sub ceruri.
15 Şi Moise a zidit un altar şi i-a pus numele acestuia Iehova-Nisi;
16 Şi a spus: Pentru că Domnul a jurat că Domnul va avea război cu Amalec din generaţie în generaţie.