6 Şi i-a spus lui Moise: Eu, Ietro, socrul tău, am venit la tine şi soţia ta şi cei doi fii ai ei cu ea.
7 Şi Moise a ieşit să întâlnească pe socrul său şi s-a prosternat şi l-a sărutat; şi s-au întrebat unul pe celălalt despre bunăstarea lor; şi au intrat în cort.
8 Şi Moise a istorisit socrului său tot ceea ce Domnul a făcut lui Faraon şi egiptenilor de dragul lui Israel şi toată durerea care a venit peste ei pe cale şi cum Domnul i-a eliberat.
9 Şi Ietro s-a bucurat pentru toată bunătatea pe care Domnul o făcuse lui Israel, pe care el l-a eliberat din mâna egiptenilor.
10 Şi Ietro a spus: Binecuvântat fie Domnul, care te-a eliberat din mâna egiptenilor şi din mâna lui Faraon, care a eliberat poporul de sub mâna egiptenilor.
11 Acum ştiu că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii, pentru că în lucrul în care s-au purtat cu mândrie, el a fost deasupra lor.
12 Şi Ietro, socrul lui Moise, a luat o ofrandă arsă şi sacrificii pentru Dumnezeu, şi Aaron a venit şi toţi bătrânii lui Israel, pentru a mânca pâine cu socrul lui Moise înaintea lui Dumnezeu.