1 Şi un bărbat din casa lui Levi a mers şi a luat de soţie o fiică a lui Levi.
2 Şi femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi când ea l-a văzut că era frumos, l-a ascuns trei luni.
3 Şi când nu l-a mai putut ascunde, a luat pentru el o arcă din papură şi a uns-o cu bitum şi cu smoală şi a pus copilul în ea; şi a pus arca între trestiile de lângă malul râului.
4 Şi sora lui a stat departe, pentru a vedea ce i se va face.
5 Şi fiica lui Faraon a coborât să se spele la râu; şi servitoarele ei umblau pe malul râului; şi când a văzut arca printre trestii şi-a trimis servitoarea să o aducă.
6 Şi când a deschis-o, a văzut copilul; şi, iată, pruncul plângea. Iar ea a avut milă de el şi a spus: Acesta este unul dintre copiii evreilor.