5 Să nu te prosterni lor, nici să nu le serveşti, fiindcă eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, pedepsind nelegiuirea părinţilor peste copii până la a treia şi a patra generaţie a celor ce mă urăsc;
6 Şi arătând milă la mii dintre cei ce mă iubesc şi ţin poruncile mele.
7 Să nu iei numele Domnului Dumnezeul tău în deşert, fiindcă Domnul nu îl va ţine nevinovat pe cel ce ia numele lui în deşert.
8 Adu-ţi aminte de ziua sabatului, ca să o sfinţeşti.
9 Lucrează şase zile şi fă toată munca ta,
10 Dar a şaptea zi este sabatul Domnului Dumnezeul tău: în ea să nu faci nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servitoarea ta, nici vita ta, nici străinul tău care este înăuntrul porţilor tale;
11 Căci în şase zile Domnul a făcut cerul şi pământul, marea şi tot ce este în ele şi s-a odihnit în a şaptea zi, pentru aceasta Domnul a binecuvântat ziua sabatului şi a sfinţit-o.