7 Dacă un om va da vecinului său bani sau lucruri să le ţină şi ele sunt furate din casa bărbatului, dacă hoţul este găsit, să plătească dublu.
8 Dacă hoţul nu este găsit, atunci stăpânul casei să fie adus la judecători, pentru a se vedea dacă nu a pus mâna sa pe bunurile vecinului său.
9 Pentru că orice fel de fărădelege, fie ea pentru bou, pentru măgar, pentru oaie, pentru haină, sau pentru orice lucru pierdut, pe care altul afirmă că este al său, cauza ambelor părţi va fi adusă înaintea judecătorilor; şi pe cine vor condamna judecătorii, el să plătească dublu vecinului său.
10 Dacă un bărbat dă vecinului său un măgar, sau un bou, sau o oaie, sau orice alt animal pentru a-l ţine, şi acesta moare, sau este vătămat, sau dus, fără ca cineva să vadă,
11 Atunci un jurământ al Domnului să fie între cei doi, că nu a pus mâna sa pe bunurile vecinului său; iar proprietarul acestuia să accepte şi el să nu plătească.
12 Şi dacă este furat de la el, să facă restituire proprietarului acestuia.
13 Dacă este sfâşiat în bucăţi, atunci să îl aducă pentru mărturie şi el să nu plătească ceea ce a fost sfâşiat.