29 Şi sfintele veşminte ale lui Aaron vor fi ale fiilor săi după el, pentru a fi unşi în ele şi pentru a fi consacraţi în ele.
30 Şi fiul care va fi preot în locul lui le va îmbrăca şapte zile, când va veni la tabernacolul întâlnirii pentru a servi în locul sfânt.
31 Şi să iei berbecul consacrării şi să fierbi carnea lui în locul sfânt.
32 Şi vor mânca, Aaron şi fiii săi, carnea berbecului şi pâinea care este în coş, lângă uşa tabernacolului întâlnirii.
33 Şi vor mânca acele lucruri cu care a fost făcută ispăşirea, pentru a-i consacra şi pentru a-i sfinţi; dar un străin nu va mânca din ele, pentru că ele sunt sfinte.
34 Şi dacă ceva din carnea consacrărilor, sau din pâine, rămâne până dimineaţa, atunci să arzi rămăşiţa cu foc: aceasta să nu fie mâncată, pentru că este sfântă.
35 Şi să faci astfel lui Aaron şi fiilor săi, conform cu toate pe care ţi le-am poruncit: consacră-i şapte zile.