36 Şi să oferi în fiecare zi un taur ca ofrandă pentru păcat pentru ispăşire; şi să cureţi altarul, după ce ai făcut o ispăşire pentru acesta şi unge-l pentru a-l sfinţi.
37 Şapte zile să faci ispăşire pentru altar şi să-l sfinţeşti; şi acesta va fi un altar preasfânt: orice atinge altarul va fi sfânt.
38 Şi aceasta este ce vei oferi pe altar: doi miei de un an, zi de zi, continuu.
39 Primul miel să-l oferi dimineaţa; şi celălalt miel să-l oferi seara;
40 Şi cu primul miel, o zecime dintr-o măsură de făină amestecată cu a patra parte dintr-un hin de untdelemn bătut; şi a patra parte dintr-un hin de vin ca un dar de băutură.
41 Şi celălalt miel să-l aduci seara şi să faci cu acesta conform darului de mâncare de dimineaţă şi conform darului de băutură al lui, pentru aromă dulce, ofrandă făcută prin foc Domnului.
42 Aceasta să fie ofrandă arsă neîncetat prin toate generaţiile voastre, la uşa tabernacolului întâlnirii, înaintea Domnului, unde te voi întâlni, ca să îţi vorbesc.