20 Când vor intra în tabernacolul întâlnirii, să se spele cu apă, ca să nu moară; sau când se apropie de altar pentru a servi şi a arde ofrandă făcută prin foc Domnului;
21 Astfel să îşi spele mâinile şi picioarele lor, ca să nu moară; şi le va fi un statut pentru totdeauna, lui şi seminţei lui prin generaţiile lor.
22 Mai mult, Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:
23 Ia-ţi de asemenea dintre cele mai alese mirodenii, smirnă pură, cinci sute de şekeli, şi scorţişoară dulce, jumătate, chiar două sute cincizeci de şekeli, şi trestie dulce, două sute şi cincizeci de şekeli,
24 Şi casia, cinci sute de şekeli, conform şekelului sanctuarului şi untdelemn de măsline, un hin;
25 Şi fă-l un untdelemn al sfintei ungeri, un unguent amestecat conform artei parfumierilor: acesta va fi un untdelemn sfânt al ungerii.
26 Şi unge tabernacolul întâlnirii cu el şi chivotul mărturiei,