11 Şi Moise a implorat pe Domnul Dumnezeul său şi a spus: Doamne, de ce se încinge furia ta împotriva poporului tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu o mână tare?
12 Pentru ce să vorbească egiptenii şi să spună: Pentru nenorocire i-a scos afară, ca să îi ucidă în munţi şi să îi mistuie de pe faţa pământului? Întoarce-te de la furia ta înverşunată şi pocăieşte-te de acest rău împotriva poporului tău.
13 Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, servitorii tăi, cărora le-ai jurat prin tine însuţi şi le-ai spus: Voi înmulţi sămânţa ca stelele cerului şi toată această ţară despre care am vorbit o voi da seminţei voastre şi o vor moşteni pentru totdeauna.
14 Şi Domnul s-a pocăit de răul pe care s-a gândit să îl facă poporului său.
15 Şi Moise s-a întors şi a coborât de pe munte şi cele două table ale mărturiei erau în mâna sa: tablele erau scrise pe amândouă părţile; pe o parte şi pe cealaltă parte erau ele scrise.
16 Şi tablele erau lucrarea lui Dumnezeu şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, gravat pe table.
17 Şi când a auzit Iosua zgomotul poporului pe când strigau, i-a spus lui Moise: Este zgomot de război în tabără.