13 Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, servitorii tăi, cărora le-ai jurat prin tine însuţi şi le-ai spus: Voi înmulţi sămânţa ca stelele cerului şi toată această ţară despre care am vorbit o voi da seminţei voastre şi o vor moşteni pentru totdeauna.
14 Şi Domnul s-a pocăit de răul pe care s-a gândit să îl facă poporului său.
15 Şi Moise s-a întors şi a coborât de pe munte şi cele două table ale mărturiei erau în mâna sa: tablele erau scrise pe amândouă părţile; pe o parte şi pe cealaltă parte erau ele scrise.
16 Şi tablele erau lucrarea lui Dumnezeu şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, gravat pe table.
17 Şi când a auzit Iosua zgomotul poporului pe când strigau, i-a spus lui Moise: Este zgomot de război în tabără.
18 Dar el a spus: Nu este vocea celor ce strigă din cauza victoriei, nici nu este vocea celor ce strigă din cauză că sunt învinşi, ci aud zgomotul celor ce cântă.
19 Şi s-a întâmplat, imediat ce s-a apropiat el de tabără, că a văzut viţelul şi dansul; şi mânia lui Moise s-a încins şi a aruncat tablele din mâinile sale şi le-a spart sub munte.