18 Dar el a spus: Nu este vocea celor ce strigă din cauza victoriei, nici nu este vocea celor ce strigă din cauză că sunt învinşi, ci aud zgomotul celor ce cântă.
19 Şi s-a întâmplat, imediat ce s-a apropiat el de tabără, că a văzut viţelul şi dansul; şi mânia lui Moise s-a încins şi a aruncat tablele din mâinile sale şi le-a spart sub munte.
20 Şi a luat viţelul pe care l-au făcut şi l-a ars în foc şi l-a măcinat până la pulbere şi a împrăştiat pulberea pe apă şi a făcut pe copiii lui Israel să bea din ea.
21 Şi Moise i-a spus lui Aaron: Ce ţi-a făcut poporul acesta, încât ai adus un aşa mare păcat peste ei?
22 Şi Aaron a spus: Să nu se încingă mânia domnului meu; cunoşti poporul, că ei sunt puşi pe ticăloşie.
23 Fiindcă mi-au spus: Fă-ne dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cât despre acest Moise, bărbatul care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce i s-a întâmplat.
24 Iar eu le-am spus: Oricine are ceva aur, să îl desfacă. Aşa că mi l-au dat; atunci l-am aruncat în foc şi a ieşit acest viţel.