1 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Pleacă şi urcă de aici, tu şi poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului, la ţara pe care am jurat-o lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob, spunând: Seminţei tale o voi da,
2 (Şi voi trimite un înger înaintea ta; şi voi alunga pe canaanit, pe amorit, pe hitit şi pe perizit, pe hivit şi pe iebusit):
3 La o ţară în care curge lapte şi miere, căci nu mă voi urca în mijlocul tău, pentru că tu eşti un popor îndărătnic, ca nu cumva eu să te mistui pe cale.
4 Şi după ce poporul a auzit aceste veşti rele, au jelit; şi nimeni nu a pus pe el podoabele sale.
5 Pentru că Domnul i-a spus lui Moise: Spune copiilor lui Israel: Voi sunteţi un popor îndărătnic: dintr-odată mă voi urca în mijlocul tău şi te voi mistui; de aceea acum scoate podoabele tale de pe tine, ca să ştiu ce să îţi fac.
6 Şi copiii lui Israel şi-au scos podoabele lor la muntele Horeb.
7 Şi Moise a luat tabernacolul şi l-a ridicat în afara taberei, departe de tabără şi l-a chemat Tabernacolul întâlnirii. Şi s-a întâmplat că oricine căuta pe Domnul ieşea afară la tabernacolul întâlnirii, care era în afara taberei.