4 Iar el a tăiat două table de piatră asemenea primelor; şi Moise s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a urcat pe muntele Sinai, aşa cum Domnul îi poruncise şi a luat în mâna sa cele două table din piatră.
5 Şi Domnul a coborât în nor şi a stat cu el acolo şi a vestit numele Domnului.
6 Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a vestit: Domnul, Domnul Dumnezeu, milostiv şi cu har, îndelung răbdător şi abundent în bunătate şi adevăr,
7 Păstrând milă pentru mii, iertând nelegiuire şi fărădelege şi păcat şi în niciun fel nu va cruţa pe vinovat; pedepsind nelegiuirea părinţilor peste copii şi peste copiii copiilor, până la a treia şi a patra generaţie.
8 Şi Moise s-a grăbit şi şi-a plecat capul spre pământ şi s-a închinat.
9 Şi a spus: Dacă acum am găsit har înaintea ochilor tăi, Doamne, lasă te rog, ca Domnul meu, să meargă printre noi, pentru că acesta este un popor îndărătnic; şi iartă nelegiuirea noastră şi păcatul nostru şi ia-ne ca moştenirea ta.
10 Iar el a spus: Iată, fac un legământ: înaintea întregului tău popor voi face minuni, aşa cum nu s-au mai făcut pe tot pământul, nici în vreo naţiune; şi tot poporul printre care tu te afli vor vedea lucrarea Domnului; căci este un lucru înfricoşător pe care îl voi face cu tine.