20 Şi Moise a luat pe soţia sa şi fiii săi şi i-a aşezat pe măgar şi s-a întors în ţara Egiptului; şi Moise a luat toiagul lui Dumnezeu în mâna sa.
21 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Când mergi să te întorci în Egipt, vezi ca tu să faci înaintea lui Faraon toate acele minuni pe care le-am pus în mâna ta; dar voi împietri inima lui, ca el să nu lase poporul să plece.
22 Şi îi vei spune lui Faraon: Astfel spune Domnul: Israel este fiul meu, întâiul meu născut;
23 Şi îţi spun: Lasă pe fiul meu să plece ca să îmi servească; şi dacă refuzi să îl laşi să plece, iată, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut.
24 Şi s-a întâmplat pe cale, la han, că Domnul l-a întâlnit şi a căutat să îl ucidă.
25 Atunci Sefora a luat o piatră ascuţită şi a retezat prepuţul fiului ei şi a aruncat-o la picioarele lui şi a spus: Cu adevărat tu îmi eşti un soţ sângeros.
26 Aşa că el l-a lăsat să meargă, atunci ea a spus: Un soţ sângeros eşti, din cauza circumciziei.