6 Şi Domnul i-a spus în continuare: Pune-ţi acum mâna în sân. Iar el şi-a pus mâna în sân; şi când şi-a scos-o, iată, mâna lui era leproasă ca zăpada.
7 Iar el a spus: Pune-ţi din nou mâna în sân. Şi el din nou şi-a pus mâna în sân; şi a scos-o afară din sân şi, iată, aceasta s-a refăcut din nou ca cealaltă carne a sa.
8 Şi se va întâmpla, dacă ei nu te vor crede, nici nu vor da ascultare vocii primului semn, că vor crede vocea următorului semn.
9 Şi se va întâmpla, dacă ei nu vor crede nici aceste două semne, nici nu vor da ascultare vocii tale, că vei lua din apa râului şi o vei turna peste uscat; şi apa pe care tu o iei din râu va deveni sânge pe uscat.
10 Şi Moise i-a spus Domnului: O, Domnul meu, eu nu sunt elocvent, nici mai înainte nu am fost, nici de când i-ai vorbit servitorului tău, ci eu sunt greu la vorbă şi încet la limbă.
11 Şi Domnul i-a spus: Cine a făcut gura omului? Sau cine face pe cel mut, sau pe cel surd, sau pe cel văzător, sau pe cel orb? Oare nu eu, Domnul?
12 Şi acum mergi şi voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce să spui.