18 Iată, mâine, pe timpul acesta, voi face să plouă o grindină foarte apăsătoare, aşa cum nu a fost în Egipt de la întemeierea lui chiar până acum.
19 De aceea trimite acum şi adună vitele tale şi tot ceea ce ai în câmp; căci fiecare om şi animal care va fi găsit în câmp şi nu va fi adus acasă, grindina va cădea peste ei şi vor muri.
20 Cel ce s-a temut de cuvântul Domnului printre servitorii lui Faraon a pus pe servitorii săi şi vitele sale să fugă în case;
21 Şi cel ce nu a luat în considerare cuvântul Domnului a lăsat pe servitorii săi şi vitele sale în câmp.
22 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Întinde-ţi mâna spre cer, ca să fie grindină în toată ţara Egiptului, peste om şi peste animal şi peste fiecare iarbă din câmp, prin toată ţara Egiptului.
23 Şi Moise şi-a întins toiagul spre cer şi Domnul a trimis tunet şi grindină şi focul a alergat de-a lungul pământului; şi Domnul a plouat grindină peste ţara Egiptului.
24 Astfel a fost grindină şi foc amestecat cu grindină, foarte apăsătoare, cum nu a mai fost asemenea în toată ţara Egiptului de când a devenit o naţiune.