11 Când mergeau, mergeau pe cele patru laturi ale lor; nu se întorceau când mergeau, ci ori încotro privea capul ele urmau; nu se întorceau când mergeau.
12 Şi tot trupul lor şi spatele lor şi mâinile lor şi aripile lor şi roţile, erau pline de ochi de jur împrejur, la roţile pe care aceşti patru le aveau.
13 Cât despre roţi, li s-a strigat în auzul meu: Roată!
14 Şi fiecare avea patru feţe: faţa întâi era faţa unui heruvim şi a doua faţă era faţa unui om şi a treia faţa unui leu şi a patra faţa unei acvile.
15 Şi heruvimii s-au ridicat. Aceasta este făptura vie pe care o văzusem lângă râul Chebar.
16 Şi când heruvimii mergeau, roţile mergeau lângă ei; şi când heruvimii îşi ridicau aripile ca să se înalţe de pe pământ, roţile de asemenea nu se întorceau de lângă ei.
17 Când ei stăteau, stăteau şi acestea; şi când se ridicau, se ridicau şi acestea, pentru că duhul făpturii vii era în acestea.