1 Şi cuvântul Domnului a venit la mine, spunând:
2 Fiu al omului, îndreaptă-ţi faţa împotriva lui Gog, ţara lui Magog, cel dintâi prinţ al Meşecului şi al Tubalului şi profeţeşte împotriva lui,
3 Şi spune: Astfel spune Domnul Dumnezeu: Iată, eu sunt împotriva ta, Gog, cel dintâi prinţ al Meşecului şi al Tubalului;
4 Şi te voi întoarce şi îţi voi pune cârlige în fălci şi te voi scoate pe tine şi toată armata ta, cai şi călăreţi, cu toţii îmbrăcaţi cu tot felul de armură, o mare ceată cu paveze şi scuturi, cu toţii mânuind săbii:
5 Persia, Etiopia şi Libia cu ei, cu toţii cu scut şi coif;
6 Gomerul şi toate cetele lui; casa Togarmei din ţinuturile nordului şi toate cetele sale; şi multe popoare cu tine.
7 Fii pregătit şi pregăteşte-te pentru tine însuţi, tu şi toată mulţimea ta care este adunată la tine şi fii o gardă pentru ei.
8 După multe zile vei fi cercetat; în anii de pe urmă vei intra în ţara care este adusă înapoi de la sabie şi este adunată dintre multe popoare, împotriva munţilor lui Israel care au fost întotdeauna de risipă; dar este scoasă dintre popoare şi ei toţi vor locui în siguranţă.
9 Te vei urca şi vei veni ca o furtună, vei fi ca un nor pentru a acoperi ţara, tu şi toate cetele tale şi multe popoare cu tine.
10 Astfel spune Domnul Dumnezeu: Se va întâmpla de asemenea, că în acelaşi timp îţi vor veni lucruri în minte şi vei gândi un gând rău;
11 Şi vei spune: mă voi urca la ţara cu sate neîmprejmuite; voi merge la cei care au odihnă, care locuiesc în siguranţă, cu toţii locuind fără ziduri şi neavând nici zăvoare nici porţi,
12 Ca să iei jaf şi să iei pradă; ca să îţi întorci mâna asupra locurilor pustiite care sunt acum locuite şi asupra poporului care este adunat dintre naţiuni, care a obţinut vite şi bunuri, care locuieşte în mijlocul ţării.
13 Seba şi Dedanul şi comercianţii Tarsisului, cu toţi leii lui cei tineri, îţi vor spune: Ai venit să iei pradă? Ţi-ai adunat ceata ca să iei pradă? să duci argint şi aur, să duci vite şi bunuri, să duci o pradă mare?
14 De aceea, fiu al omului, profeţeşte şi spune lui Gog: Astfel spune Domnul Dumnezeu: În acea zi când poporul meu Israel locuieşte în siguranţă, nu vei şti tu aceasta?
15 Şi vei veni din locul tău, din părţile de nord, tu şi multe popoare cu tine, cu toţii călărind pe cai, o mare ceată şi o armată puternică;
16 Şi te vei urca împotriva poporului meu Israel, ca un nor, pentru a acoperi ţara; aceasta va fi în zilele de pe urmă şi te voi aduce împotriva ţării mele, ca să mă cunoască păgânii, când voi fi sfinţit în tine, Gog, înaintea ochilor lor.
17 Astfel spune Domnul Dumnezeu: Eşti tu acela despre care am vorbit în vechime prin servitorii mei, profeţii lui Israel, care au profeţit în acele zile mulţi ani, că te voi aduce împotriva lor?
18 Şi se va întâmpla în acelaşi timp, când Gog va veni împotriva ţării lui Israel, spune Domnul Dumnezeu, că furia mea se va urca în faţa mea.
19 Pentru că în gelozia mea şi în focul mâniei mele am vorbit: Într-adevăr, în acea zi va fi un mare cutremur în ţara lui Israel;
20 Astfel încât peştii mării şi păsările cerului şi fiarele câmpului şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ şi toţi oamenii care sunt pe faţa pământului vor tremura la prezenţa mea şi munţii vor fi dărâmaţi şi stâncile înalte vor cădea şi fiecare zid va cădea la pământ.
21 Şi voi chema sabie împotriva lui pe toţi munţii mei, spune Domnul Dumnezeu; sabia fiecărui om va fi împotriva fratelui său.
22 Şi voi pleda împotriva lui cu ciumă şi cu sânge; şi voi ploua peste el şi peste cetele lui şi peste popoarele cele multe care sunt cu el, o ploaie torenţială şi pietre mari de grindină, foc şi pucioasă.
23 Astfel mă voi preamări şi mă voi sfinţi; şi voi fi cunoscut în ochii multor naţiuni şi vor cunoaşte că eu sunt Domnul.