Ezechiel 6 RFB13

1 Şi cuvântul Domnului a venit la mine, spunând:

2 Fiu al omului, îndreaptă-ţi faţa către munţii lui Israel şi profeţeşte împotriva lor,

3 Şi spune: Voi munţi ai lui Israel, ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu; Astfel spune Domnul Dumnezeu munţilor şi dealurilor, râurilor şi văilor: Iată, eu, eu voi aduce o sabie asupra voastră şi voi distruge înălţimile voastre.

4 Şi altarele voastre vor fi pustiite şi chipurile voastre vor fi zdrobite; şi voi arunca înaintea idolilor voştri pe oamenii voştri ucişi.

5 Şi voi pune trupurile moarte ale copiilor lui Israel înaintea idolilor lor şi voi împrăştia oasele voastre de jur împrejurul altarelor voastre.

6 În toate locuinţele voastre, cetăţile vor fi risipite şi înălţimile vor fi pustiite; încât altarele voastre vor fi risipite şi pustiite şi idolii voştri vor fi zdrobiţi şi vor înceta şi chipurile voastre vor fi retezate şi lucrările voastre vor fi abolite.

7 Şi cei ucişi vor cădea în mijlocul vostru şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul.

8 Totuşi voi lăsa o rămăşiţă, ca să aveţi pe unii care să scape de sabie printre naţiuni, când veţi fi împrăştiaţi prin toate ţările.

9 Şi cei dintre voi, care scapă, îşi vor aminti de mine printre naţiuni, oriunde vor fi duşi captivi, pentru că sunt frânt din cauza inimii lor curvare, care s-a depărtat de mine, şi din cauza ochilor lor, care curvesc după idolii lor; şi se vor detesta pe ei înşişi de relele pe care le-au făcut în toate urâciunile lor.

10 Şi vor cunoaşte că eu sunt Domnul şi că nu am spus în zadar că le voi face acest rău.

11 Astfel spune Domnul Dumnezeu: Loveşte cu mâna ta şi tropaie cu piciorul tău şi spune: Vai, pentru toate urâciunile rele ale casei lui Israel! Căci ei vor cădea prin sabie, prin foamete şi prin ciumă.

12 Cel care este departe va muri de ciumă; şi cel care este aproape va cădea prin sabie; şi cel care rămâne şi este asediat va muri de foamete, astfel îmi voi împlini furia asupra lor.

13 Atunci veţi cunoaşte că eu sunt Domnul, când oamenii lor ucişi vor fi printre idolii lor de jur împrejurul altarelor lor, pe fiecare deal înalt, pe toate vârfurile munţilor şi sub fiecare pom verde şi sub fiecare stejar stufos, în locurile unde ei ofereau arome dulci tuturor idolilor lor.

14 Astfel îmi voi întinde mâna asupra lor şi voi pustii ţara, da, mai pustiită decât pustia spre Dibla, în toate locuinţele lor; şi ei vor cunoaşte că eu sunt Domnul.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48