1 Mai mult, el mi-a spus: Fiu al omului, mănâncă ceea ce găseşti; mănâncă acest sul şi du-te să vorbeşti casei lui Israel.
2 Astfel, mi-am deschis gura şi el m-a făcut să mănânc acel sul.
3 Şi mi-a spus: Fiu al omului, fă pântecele tău să mănânce şi umple-ţi adâncurile cu acest sul pe care ţi-l dau. Atunci l-am mâncat; şi în gura mea a fost dulce ca mierea.
4 Şi mi-a spus: Fiu al omului, du-te, mergi la casa lui Israel şi vorbeşte-le cuvintele mele.
5 Pentru că nu eşti trimis la un popor cu o vorbire străină şi cu o limbă grea, ci la casa lui Israel;
6 Nu la multe popoare, cu o vorbire străină şi cu o limbă grea, ale căror cuvinte nu le poţi înţelege. Într-adevăr, dacă te-aş fi trimis la ele ţi-ar fi dat ascultare.
7 Dar casa lui Israel refuză să îţi dea ascultare, pentru că ei refuză să îmi dea ascultare, pentru că toată casa lui Israel este neruşinată şi cu inima împietrită.
8 Iată, ţi-am făcut faţa tare împotriva feţelor lor şi fruntea tare împotriva frunţilor lor.
9 Ca un diamant mai tare decât cremenea ţi-am făcut fruntea; nu te teme de ei, nici nu te descuraja din cauza privirilor lor, deşi ei sunt o casă răzvrătită.
10 Mai mult, el mi-a spus: Fiu al omului, primeşte în inima ta toate cuvintele mele pe care ţi le voi vorbi şi ascultă-le cu urechile tale.
11 Şi du-te, mergi la cei din captivitate, la copiii poporului tău şi vorbeşte-le şi spune-le: Astfel spune Domnul Dumnezeu; fie că vor asculta sau fie că se vor feri.
12 Atunci duhul m-a ridicat şi am auzit înapoia mea o voce a unei mari vijelii, spunând: Binecuvântată fie gloria Domnului, din locaşul său.
13 Am auzit de asemenea zgomotul aripilor făpturilor vii care se atingeau una de alta şi zgomotul roţilor din faţa lor şi un zgomot al unei mari vijelii.
14 Astfel duhul m-a ridicat şi m-a dus şi am mers în amărăciune, în aprinderea duhului meu; dar mâna Domnului era tare peste mine.
15 Atunci eu am venit la cei din captivitate la Tel-Abib, care locuiau lângă râul Chebar şi am şezut unde ei au şezut şi şapte zile am rămas acolo înmărmurit printre ei.
16 Şi s-a întâmplat că, la sfârşitul a şapte zile, cuvântul Domnului a venit la mine, spunând:
17 Fiu al omului, te-am pus paznic peste casa lui Israel; de aceea ascultă cuvântul din gura mea şi avertizează-i din partea mea.
18 Când spun celui stricat: Vei muri negreşit; şi tu nu îl avertizezi, nici nu vorbeşti ca să îl avertizezi pe cel stricat de calea lui stricată, pentru a-şi salva viaţa; acel om stricat va muri în nelegiuirea lui; dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
19 Totuşi, dacă îl avertizezi pe cel stricat şi el nu se întoarce de la stricăciunea lui, nici de la calea lui cea rea, el va muri în nelegiuirea lui; dar tu ţi-ai scăpat sufletul.
20 Din nou: Când un om drept se abate de la dreptatea lui şi face nelegiuire şi eu pun o piatră de poticnire înaintea lui, el va muri, pentru că nu l-ai avertizat, el va muri în păcatul lui şi dreptatea lui pe care a făcut-o nu va fi amintită; dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
21 Totuşi, dacă tu avertizezi pe cel drept, ca cel drept să nu păcătuiască şi el nu păcătuieşte, el va trăi într-adevăr, deoarece este avertizat; de asemenea tu ţi-ai scăpat sufletul.
22 Şi mâna Domnului a fost acolo peste mine; şi el mi-a spus: Ridică-te, ieşi în câmpie şi voi vorbi cu tine acolo.
23 Atunci m-am ridicat şi am ieşit în câmpie; şi, iată, gloria Domnului stătea în picioare acolo, ca gloria pe care o văzusem lângă râul Chebar; şi am căzut cu faţa la pământ.
24 Atunci duhul a intrat în mine şi m-a pus pe picioare şi a vorbit cu mine şi mi-a spus: Du-te, închide-te înăuntrul casei tale.
25 Dar tu, fiu al omului, iată, vor pune funii peste tine şi te vor lega cu ele şi tu nu vei ieşi dintre ei;
26 Şi voi face ca limba ta să se lipească de cerul gurii tale, încât vei fi mut şi nu vei fi pentru ei un mustrător, pentru că ei sunt o casă răzvrătită.
27 Dar când voi vorbi cu tine, îţi voi deschide gura şi tu le vei spune: Astfel spune Domnul Dumnezeu: Cel care ascultă să asculte şi cel care se fereşte să se ferească, pentru că ei sunt o casă răzvrătită.