1 Mai mult, duhul m-a ridicat şi m-a adus la poarta dinspre est a casei Domnului, care priveşte spre est; şi, iată, la uşa din poartă erau douăzeci şi cinci de bărbaţi; printre care am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, prinţi ai poporului.
2 Atunci el mi-a spus: Fiu al omului, aceştia sunt oamenii care plănuiesc ticăloşie şi dau sfat stricat în această cetate;
3 Care spun: Nu este aproape, să construim case; această cetate este cazanul şi noi suntem carnea.
4 De aceea profeţeşte împotriva lor, profeţeşte, fiu al omului.
5 Şi Duhul Domnului a căzut peste mine şi mi-a spus: Vorbeşte: Astfel spune Domnul: Astfel aţi spus voi, casă a lui Israel; fiindcă eu ştiu lucrurile care vă vin în minte, fiecare dintre ele.
6 Aţi înmulţit pe cei ucişi ai voştri în această cetate şi aţi umplut străzile ei cu cei ucişi.