7 De aceea astfel spune Domnul Dumnezeu: Cei ucişi ai voştri, pe care i-aţi pus în mijlocul ei, ei sunt carnea şi această cetate este cazanul; dar pe voi vă voi scoate din mijlocul ei.
8 V-aţi temut de sabie şi voi aduce o sabie asupra voastră, spune Domnul Dumnezeu.
9 Şi vă voi scoate din mijlocul ei şi vă voi da în mâinile străinilor şi voi face judecăţi printre voi.
10 Veţi cădea prin sabie; vă voi judeca în graniţa lui Israel; şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul.
11 Această cetate nu va fi cazanul vostru, nici voi nu sunteţi carnea în mijlocul ei; ci vă voi judeca în graniţa lui Israel;
12 Şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul, căci nu aţi umblat în statutele mele, nici nu aţi făcut judecăţile mele, ci aţi făcut după obiceiurile păgânilor care sunt de jur împrejurul vostru.
13 Şi s-a întâmplat, pe când profeţeam, că Pelatia, fiul lui Benaia, a murit. Atunci am căzut cu faţa la pământ şi am strigat cu o voce tare şi am spus: Ah, Doamne Dumnezeule! Vei mistui deplin rămăşiţa lui Israel?