7 Şi am făcut astfel precum mi se poruncise: Am scos afară lucrurile mele ziua, ca lucrurile pentru captivitate şi seara am săpat prin zid cu mâna mea; le-am scos în amurg şi le-am purtat pe umeri înaintea ochilor lor.
8 Şi dimineaţa a venit cuvântul Domnului la mine, spunând:
9 Fiu al omului, nu ţi-a spus casa lui Israel, casa cea răzvrătită: Ce faci?
10 Spune-le: Astfel spune Domnul Dumnezeu: Această povară se referă la prinţul din Ierusalim şi la toată casa lui Israel care este printre ei.
11 Spune: Eu sunt semnul vostru; precum am făcut eu, astfel li se va face lor; ei vor pleca şi vor merge în captivitate.
12 Şi prinţul care este printre ei va purta pe umeri, în amurg, şi va ieşi; ei vor săpa prin zid pentru a le scoate prin acesta; el îşi va acoperi faţa, ca să nu vadă pământul cu ochii săi.
13 Plasa mea o voi întinde de asemenea peste el şi va fi prins în cursa mea; şi îl voi aduce la Babilon în ţara caldeenilor; totuşi el nu o va vedea, deşi va muri acolo.