19 Şi mă veţi întina voi printre poporul meu pentru câteva mâini pline de orz şi pentru bucăţi de pâine, ca să ucideţi sufletele care nu ar trebui să moară şi să lăsaţi în viaţă sufletele care nu ar trebui să trăiască, minţind pe poporul meu care ascultă minciunile voastre?
20 De aceea, astfel spune Domnul Dumnezeu: Iată, eu sunt împotriva perniţelor voastre cu care vânaţi acolo sufletele pentru a le face să zboare, şi le voi rupe de la braţele voastre şi voi lăsa sufletele să plece, sufletele pe care voi le vânaţi pentru a le face să zboare.
21 Voalurile voastre le voi rupe de asemenea şi voi elibera pe poporul meu din mâna voastră şi ei nu vor mai fi în mâna voastră pentru a fi vânaţi; şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul.
22 Deoarece cu minciuni aţi întristat inima celui drept, pe care eu nu l-am întristat; şi aţi întărit mâinile celui stricat, ca să nu se întoarcă de la calea lui stricată, promiţându-i viaţa;
23 De aceea nu veţi mai vedea deşertăciune, nici nu veţi ghici ghiciri, căci voi elibera pe poporul meu din mâna voastră; şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul.