9 Şi mâna mea va fi asupra profeţilor care văd deşertăciune şi care ghicesc minciuni; ei nu vor fi în adunarea poporului meu, nici nu vor fi scrişi în scrierea casei lui Israel, nici nu vor intra în ţara lui Israel; şi voi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul Dumnezeu.
10 Pentru că, da pentru că au amăgit pe poporul meu, spunând: Pace; şi nu era pace; şi unul construieşte un zid şi, iată, alţii îl tencuiesc cu mortar nestins;
11 Spune celor ce îl tencuiesc cu mortar nestins că va cădea; va fi o ploaie torenţială; şi voi, pietre mari de grindină, veţi cădea; şi un vânt furtunos îl va rupe.
12 Iată, după ce zidul va fi căzut, nu vi se va spune: Unde este tencuiala cu care l-aţi tencuit?
13 De aceea, astfel spune Domnul Dumnezeu: Îl voi rupe cu un vânt furtunos în furia mea; şi va fi o ploaie torenţială în mânia mea şi pietre mari de grindină în furia mea, pentru a-l mistui.
14 Astfel voi dărâma zidul pe care voi l-aţi tencuit cu mortar nestins şi îl voi doborî la pământ, astfel încât temelia acestuia va fi descoperită şi el va cădea şi voi veţi fi mistuiţi în mijlocul lui; şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul.
15 Astfel îmi voi împlini furia asupra zidului şi asupra celor ce l-au tencuit cu mortar nestins şi vă voi spune: Zidul nu mai este, nici cei care l-au tencuit;